Panorama
 
  
 

     Poziţie geografică. Site-ul reprezintă transpunerea arealului situat în partea de nord a judeţelor Vâlcea şi Gorj, cuprins între localităţile Costeşti (judeţul Vâlcea) – spre est şi Crasna (judeţul Gorj) – spre vest, încadrat din punct de vedere geografic în Subcarpaţii Olteniei şi versanţii sudici ai munţilor Căpăţâna şi Parâng. Din punct de vedere turistic acest areal face parte din „Oltenia de sub Munte”, o zonă turistică cunoscută şi consacrată pe plan naţional şi internaţional, care concentrează un patrimoniu natural şi cultural de excepţie.

     Acces. Zona este traversată pe direcţia est – vest de DN 67 (Rm. Vâlcea – Horezu – Tg. Jiu – Motru – Drobeta –Tr. Severin), importantă arteră rutieră de acces care leagă/intersectează trei drumuri europene de mare circulaţie turistică: E 81 - la Rm. Vâlcea, E 79 – la Târgu Jiu şi E 70 la Drobeta Tr. Severin. Spre nord, la limita cu zona montană, este traversată pe aceeaşi direcţie est – vest, de DJ 665 care se desprinde din DN 67 în oraşul Horezu şi leagă între ele toate aşezările submontane (Vaideeni, Polovragi, Baia de Fier, Novaci, Crasna), după care accede în E 79, în apropierea localităţii Curtişoara. Este un drum de mare atractivitate peisagistică, care pune în valoare patrimoniul cultural al satului oltenesc.  

     Relief. Unităţile geomorfologice care alcătuiesc zona aparţin spaţiului montan şi submontan (subcarpatic).
 - Munţii Căpăţânii fac parte din grupa Parâng a Carpaţilor Meridionali, situată între râurile Olt şi Jiu. Sunt alcătuiţi dintr-o culme principală de circa 50 km lungime, orientată est-vest, aflată pe limita de demarcaţie dintre teritoriile administrative ale localităţilor Mălaia spre nord şi Vaideeni spre sud. Altitudinile cele mai mari, de peste 2.000 m, se află pe creasta principală sau în apropierea acesteia, în vârfurile: Ursu (2.124 m), Coşana (2.011 m), Căpăţâna (2.094 m), Balota (2.096 m), Beleoaia (2.039), Nedeia (2.130 m). Versanţii Munţilor Căpăţânii sunt asimetrici, versantul nordic fiind abrupt şi îngust (circa 3 km lăţime), în timp ce versantul sudic are culmile alungite (cunoscute local sub numele de plaiuri), cu pantă mai mică (circa 10 km lăţime) şi atractive din punct de vedere turistic. Formaţiunile geologice predominante ce alcătuiesc Munţii Căpăţânii sunt şisturile cristaline care aparţin Autohtonului Danubian (Seria de Lotru) sau Pânzei Getice (Seria de Lainici - Păiuş). Subordonat şisturilor, calcarele jurasice formează Masivul Buila – Vânturariţa (alt. maximă în Vf. Buila - 1.849 m), situat în partea de est a arealului sau se află în fruntea Pânzei Getice, fie sub formă de petice - în zona Târnovu, fie sub forma unei bande alungite - în extremitatea vestică a Căpăţânii, în care apele pârâului Olteţ a modelat spectaculoase chei şi Peştera Polovragi. Relieful carstic este frecvent dezvoltat pe calcarele jurasice, acolo unde acestea apar, reprezentat prin chei (Bistriţei, Pietreni, Tărâia, Olteţ), peşteri (Peştera Liliecilor, Peştera Polovragi), avene, abrupturi, turnuri, relief ruiniform.
 - Munţii Parâng, cei mai înalţi şi masivi munţi din grupa Parâng, se desfăşoară la vest de Munţii Căpăţânii, între pârâul Olteţ la est şi râul Jiu la vest. Pe hartă este cuprins doar versantul sudic, până spre cursul superior al pâraielor Sadu şi Blahniţa. Pe catena principală sudică, cu orientare est-vest, se întâlnesc numeroase vârfuri care depăşesc frecvent 2.100 m (Micaia - 2.170 m, Păpuşa - 2.136 m, Urdele - 2.228 m, Mohoru - 2.337 m, Setea Mare - 2.365 m, Costa lui Rus – 2.301 m, Ieşu – 2.375 m, Gruiu – 2.345 m), precum şi Vf. Parângul Mare (2.519 m), vârful cu cea mai mare altitudine din grupă şi al patrulea ca înălţime din Carpaţii Meridionali şi din Carpaţii româneşti. Principalul element geomorfologic al Parângului este relieful glaciar (creste ascuţite, căldări glaciare, lacuri glaciare, circuri, văi), foarte bine dezvoltat la vest de Vf. Mohoru, pe latura nordică şi mai puţin pe cea sudică. Aceste forme de relief glaciar îmbogăţesc atractivitatea peisagistică şi implicit valoarea turistică a zonei. Din punct de vedere geologo-structural, Munţii Parâng aparţin în cea mai mare parte cristalinului danubian: Seria de Drăgşan (complexul sericito-cloritos şi amfibolitic) şi Seria de Lainici – Păiuş (cuarţite, şisturi cuarţitice, şisturi micacee, cloritoase, sericitoase şi gnaise); cu extindere mult mai redusă, Pânza Getică, reprezentată prin paragnaise, micaşisturi, gnaise, amfibolite, ocupă partea de nord şi nord-vest a Parângului (între Jieţ şi Jiul de Est). În partea de sud-est, în fruntea Pânzei Getice, apar petice de calcare jurasice, masive, în care apele de suprafaţă şi subterane au modelat elemente de relief carstic: Cheile Olteţului, care separă Parângul de Căpăţâna, Cheile Galbenei, Peştera Muierilor. 
 - Subcarpaţii Olteniei, în sectorul Costeşti - Crasna, reprezintă prelungirile sudice ale plaiurilor carpatice, dispuse în trepte de altitudine, de la circa 850 m - la contactul cu rama muntoasă, la 500 m - spre limita cu Piemontul Getic. Sunt puternic fragmentaţi pe direcţia N-S de reţeaua hidrografică şi presăraţi cu numeroase aşezări umane, fiind intens populaţi. Sunt alcătuiţi din formaţiuni geologice de vârstă neogenă (pietrişuri, nisipuri, marne, argile) intens cutate, în linii mari după direcţia E – V. Structura majoră a acestui sector este anticlinalul Ocnele Mari – Govora – Slătioara – Bumbeşti – Săcelu, care închide spre nord o largă zonă sinclinală, cu aspect de depresiune subcarpatică unitară. Subcarpaţii Olteniei reprezintă o zonă pomicolă, importantă din punct de vedere economic şi turistic.

     Hidrografie. Reţeaua hidrografică a arealului este tributară râurilor Olt şi Jiu, fiind colectată în principal, de la est spre vest, de pâraiele Bistriţa, Luncavăţ, Cerna, Olteţ, Galbena, Gilort şi Blahniţa, cursuri de apă care curg aproximativ N-S. O parte din apele acestor pâraie (Galbenu, Olteţ, Cerna, Recea, Luncavăţ, Horezu, Bistricioara) sunt captate în zona de obârşie şi deversate în sistemul hidroenergetic Lotru. În zona alpină a Munţilor Parâng se întâlnesc numeroase lacuri glaciare, ochiuri de apă cristalină în care se oglindeşte albastrul intens al cerului, printre cele mai cunoscute fiind Câlcescu (din care îşi trage obârşia râul Lotru), Roşiile, Zănoaga, Iezer.

     Clima. Elementele climatice ale zonei diferă în funcţie de forma de relief şi de altitudine. Astfel, în zona montană înaltă, la peste 1.800 m, temperatura medie anuală este de -1º C, iar numărul zilelor cu îngheţ este de peste 250/an; precipitaţiile sunt preponderent sub formă solidă, stratul de zăpadă poate atinge în zonele adăpostite şi 7 – 8 m şi se menţine peste 180 zile/an; vânturile dominante sunt cele dinspre vest şi nord-vest, cu intensificări în timpul iernii; durata strălucirii soarelui este de 1.350 – 1.600 ore/an. Zona cuprinsă între 800 m – 1.800 m are climatul munţilor mijlocii, caracterizat prin: temperatura medie anuală pozitivă (media lunii iulie: 20º C, media lunii ianuarie: -5º C), numărul zilelor cu îngheţ se reduce la 150/an, durata strălucirii soarelui ajunge la 1.800 ore/an, vânturi dominante dinspre nord-vest. Specific zonei montane, din punct de vedere turistic, este durata prelungită a sezonului cu zăpadă, de circa 5 luni/an, favorabilă practicării sporturilor de iarnă (în perioada martie - aprilie există pericolul avalanşelor pe povârnişuri) şi posibilitatea practicării drumeţiei montane, perioada cea mai favorabilă fiind august – prima decadă a lunii octombrie.
Zona subcarpaţilor are un climat de depresiune, răcoros, fără temperaturi excesive, atât vara cât şi iarna, favorizând practicarea divrselor forme de turism în tot timpul anului. Temperatura medie multianuală a aerului este de 9º C, iar cantitatea de precipitaţii se situează în jurul valorii de 900 mm; prima zăpadă apare de obicei pe la mijlocul lunii decembrie şi se menţine până în martie, grosimea medie multianuală a stratului de zăpadă este de circa 8 - 10 cm, iar durata medie a menţinerii acestuia, de circa 90 zile / an; vânturile predominante sunt cele dinspre vest şi nord-vest.

     Vegetaţia şi flora prezintă o etajare în funcţie de altitudine şi climat. Zona montană înaltă, situată la peste 1.600 m, este ocupată de golul alpin unde se întâlnesc pajiştile alpine şi subalpine cu vegetaţie ierboasă, la care se mai adaugă uneori grohotişuri şi stâncării. Numeroase plante erbacee cu flori multicolore sporesc frumuseţea naturală a acestor locuri (bujorul de munte, vulturica, sângele voinicului). Pădurile de foioase şi conifere, mai larg dezvoltate pe versanţii sudici, ocupă în funcţie de altitudine, etajele dintre 850 m – 1.600 m altitudine. Vegetaţia dealurilor subcarpatice este reprezentată în cea mai mare parte de livezi de pomi fructiferi, păduri de foioase în amestec (gorun, fag, carpen, salcâm) şi, pe suprafeţe restrânse, de culturi agricole (porumb, cartof).   

     Fauna se distribuie tot în funcţie de altitudine, de la capra neagră, specifică zonei alpine şi subalpine, la mamiferele mari (urs, cerb, căprioară, lup, mistreţ) care populează pădurile de conifere şi cele de foioase, până la 700 – 800 m altitudine. Dintre păsări, se aminteşte cocoşul de munte şi ierunca, ce trăiesc în preajma golurilor alpine sau ciocănitoarea de munte, gaiţa şi cinteza, adăpostite de făgete şi molivişuri. În apele reci de munte trăiesc păstrăvul indigen şi curcubeu, zglăvoaca, scobarul, cleanul.

     Arii protejate cu valoare turistică: Parcul Naţional Buila – Vânturariţa, care include şi complexul carstic Cheile Bistriţei - Pietreni, Piramidele de la Slătioara, Pădurea de castani Polovragi, complexul carstic Cheile Olteţului şi Peştera Polovragi, Peştera Muierii – Baia de Fier, Izvoarele minerale de la Săcelu.

 
 
 
































































































 Text Georgeta Maiorescu, Harta turistica Oltenia de sub Munte, INCDT Bucuresti. Website Asociatia TinEcoArt Horezu, 2006.